Articole

Ingrijirea animalului in timpul verii

Timpul verii reprezintă, pentru animalele dvs. dragi, un moment de trezire în lumea care le înconjoară: apariția de mirosuri și culori diverse; perioada de călduri și de fătări dar, în același timp, este și un moment plin de pericole și discomforturi la tot pasul. Din acest motiv, aș dori să vă dau câteva sfaturi utile care să vă ajute pe dvs și animalul dvs să treceți, cu ușurință și siguranță, peste perioada de vară.
Caldura

Primul pericol pentru animalul dvs este reprezentat de caniculă. Câinii și pisicile se acomodează mai greu la temperaturi ridicate, datorită faptului că păstrează temperatura corporală prin transpirația labelor de la picioare și nu prin toată suprafața corpului, așa cum se întâmplă la om. În plus, toți au ceva comun: blana – care nu îi ajută prea mult să se acomodeze cu căldura.

Este foarte important să aveți mare grijă la apariția iritațiilor cutanate (alergii, pișcături, eczeme, etc.), care au tendința să ‘înflorească’ în timpul verii.
Fiți, de asemenea, atenți la semne de deshidratare ( pierderea elasticității pielii, mucoase uscate și lipicioase, până la lipsa poftei de mâncare).

Pentru a vă proteja animalul de deshidratare, trebuie să urmăriți câteva reguli de bază, precum:

-Oferiți animalului un loc de odihnă ferit de soare (cușca câinelui așezată la soare nu este soluția potrivită).

-Nu lăsați animalele în mașină nici pentru câteva minute, chiar și cu geamurile deschise.

-În zilele caniculare, respectiv orele de vârf (11-16), trebuiesc evitate activitățile fizice și plimbările care se preferă a se desfășura dimineața devreme și seara.

-Dacă este necesară scoaterea animalului în orele de vârf (11-16), trebuiesc evitate trotuarele, asfalturile și nisipul, toate fiind extrem de încinse. Animalele calcă pe ele fără nicio protecție. Așadar, este preferabil să se meargă pe pământ sau iarbă.

-Animalele trebuie să consume apa la discreție. Este bine să le încurajați să bea cât mai multă. Aceasta trebuie să fie curată și schimbată măcar o dată pe zi.

-Animalele au o scădere naturală de apetit, scădere exprimată în evitarea hranei în orele călduroase din zi, așa că este nevoie să împărțiți mesele în două tranșe: una dimineața și alta seara; în plus, este recomandată o oră de odihnă după-amiaza.

-Este necesar să spălați animalul (mulți sunt foarte încântați de o baie bună și răcoroasă).

-Este recomandat să tundeți câinii și pisicile, în special rasele cu parul lung.
Parazitii

Paraziții sunt reprezentați de două grupe mari :

1. Cei externi, reprezentați de căpușe și purici. Ambii sunt comuni atât pentru câini, cât și pentru pisici; însă la pisică, căpușele nu supraviețuiesc mai mult de câteva secunde, datorită obiceiurilor, riguroase și bine-cunoscute, de toaletare.

Se poate evita infectarea animalului cu paraziți externi, prin folosirea corectă a produselor comerciale găsite pe piață. Aceste produse au grade diferite de acoperire, substanțe active și modalități de acțiune diferite. În general, produsele antiparazitare externe se găsesc sub două forme:

-zgarzi cu protecție de lungă durată, având eficiență maximă la animalele fără paraziți.

-pipete (spot-on), cu rol de eliminare a paraziților deja existenți pe animal și, apoi, cu rol de protecție maximă. Dezavantajul este perioada de eficiență de maxim 30 zile.

În cele mai multe cazuri, metoda cea mai eficientă este combinarea între cele două metode, astfel: prima, se aplică pipeta spot-on care curăță animalul de paraziți și îi oferă protecție maximă în sezoanele cele mai periculoase apoi, se poate pune zgarda pentru menținerea animalului fără paraziți, pe tot parcursul întregului an.

În orice caz, este recomandat să vă sfătuiți cu medicul dvs. veterinar pentru alegerea produsului și a modului de aplicare cele mai potrivite animalului dvs.
Important de știut!

Nu este suficientă doar deparazitarea animalului, ci este necesară, de asemenea, și intervenția asupra mediului în care acesta trăiește, mai ales când vorbim despre animalele de curte: eliminarea condițiilor favorabile pentru paraziți în mediul animalului, este necesară eliminarea vegetației și curățenia riguroasă a cuștilor. În plus, stropirea cu substanțe potrivite în zona apropiată acestora.
Atentie!

Căpușele și puricii nu reprezintă numai inconveniența estetică și igienică, ei reprezintă un pericol adevărat atât pentru animal, cât și pentru dvs, pentru copiii dvs, prin transmiterea altor paraziți și microbi comuni pentru animale și om, ca de exemplu :

-BABESIOZA

-EHRLICHIOZA

-BORELIA (Boala Lime)
Tusea de canisa

Tusea de canisă este o infecție a căilor respiratorii superioare. Este boala câinilor, fiind considerată contagioasă și este răspândită foarte mult la canise și în pensiuni pentru animale. Există riscul de a fi contaminată orice adunare de câini ( din expoziții canine, parcuri, etc.).

Toți proprietarii de câini care planifică să își trimită câinii la pensiune, dresaj în grup, expoziții sau cei care petrec mult timp socializând cu alți câini, ar trebui să fie vaccinați cel târziu cu două săptămâni înainte de a fi pus în contact cu alți câini. În plus, câinii care suferă de afecțiuni ale căilor respiratorii, trebuie să fie consultați de către un medic veterinar, înainte de vaccinare.

Babesioza cainelui

Este o hemosporidioza acuta sau subacuta,produsa de Babesia canis, Babesia gibsoni, Babesia vogeli dar si de alte specii de babesii. In anul 2010 s-a facut tipizarea PCR a unui set de probe recoltate de la caini bolnavi de babesioza din zona Bucuresti. Din 28 de probe,25 au fost pozitive la Babesia canis canis, 2 au fost pozitive la Babesia vogeli, iar una a fost negativa. Exista posibilitatea ca proba negativa sa fi fost de fapt pozitiva, deoarece testul PCR se efectueaza doar pentru cateva specii, in fond existand peste 100.

Principalul transmitator al bolii sunt capusele Rhipicephalus snguineus, Dermacentor spp.,Haemaphysalis bispinosa Ixodes ricinus.

Babesia canis face parte dintre speciile mari de babesii, cu dimensiuni de 2,5-5 microni lungime.
Babesia gibsoni face parte dintre speciile mici de babesii, cu dimensiuni 1-2,5 lungime.
La babesioza sunt mai receptivi cainii tineri si cei stressati, malnutriti sau suferinzi de alte boli. Cainii „de canapea”, mai ales cei de rasa se infecteaza foarte usor si de obicei fac forme acute de boala.Unele rase sunt mai rezistente (beagle, fox-terrier, porcelaine, teckel, metisi), iar altele sunt mai susceptibile la boala (cocker spaniel, griffon, pechinez, doberman, yorkshire). Datele despre rezistenta raselor sunt extrase din Veterinary Parasitology, vol 19. nr. 3-4, pag. 245-254 ,studiu avandu-i ca autori pe S. Martinod, N. Laurent, Y. Moreau. Medicatia imunosupresiva (dexametazona, ciclofosfamida) maresc parazitemia si intensifica anemia.
Babesioza se poate transmite si transplacentar, de asemenea prin transfuzii sanguine cu sange infectat. Exista pareri conform carora babesioza se poate transmite si pe alte cai decat prin cele mentionate anterior.
Clinic, cainele prezinta abatere, sta mai retras ,apetitul scade, temperatura variaza de la normal la 41 grade Celsius, uneori urina se coloreaza intens, semanand cu betadina, datorita hemoglobinuriei. Se poate instala icterul, se poate produce hepatomegalie si/sau splenomegalie. Paliditatea mucoaselor aparente se datoreaza scaderii numarului de hematii. Se poate instala hipotensiune arteriala, colaps si moarte.
Diagnosticul se pune prin examene de laborator, cel mai la indemana fiind frotiul sanguin din sangele periferic.Se poate recurge si la teste imunologice. Este bine sa se faca frotiu si din sangele central. Sangele se poate centrifuga intr-un tub de hematocrit;hematiile parazitate au o greutate mai mica decat cele normale si vor forma stratul superior din masa eritrocitara din tub.Cu o pipeta automata se recolteaza 5-10 microlitri din stratul superior si se etaleaza pe o lama de microscop, facandu-se frotiu.Este recomandat ca frotiul sa se coloreze May-Grunwald-Giemsa sau cu culoranti speciali pentru protozoare sanguine.
Pentru a stabili cu exactitate starea pacientului, trebuie sa se faca examene hematologice si biochimice, deoarece in functie de rezultate se stabileste protocolul de tratament.
Examenul hematologic furnizeaza informatii importante precum numarul de hematii,procent hematocrit si hemoglobina.; acesti parametri hotarasc daca este necesara o hemotransfuzie si care este momentul acesteia. Consideram ca transfuzia este oportuna atunci cand aceste valori ajung la jumatate din numarul normal minim admis, in cazul pacientilor de varsta tanara, medie sau chiar mare dar fara tulburari cardiace.In cazul pacientilor in varsta, cu probleme cardiovasculare asociate, recomandam efectuarea hemotransfuziei inainte de a se ajunge la decompensare prin anemie (acest fapt presupune monitorizarea atenta a pacientului varstnic, zilnic, in dinamica).
In functie de rezultatele examenului biochimic se stabileste ce organe sunt afectate si necesita ajutor specific.

O data cu efectuarea tratamentului de sustinere se face tratamentul specific antibabesios. Acesta consta din antibiotice, cea mai mare eficacitate avand-o clindamicina, eficacitate cunoscuta avand si metronidazolul si doxiciclina. Daca se face tratament pt Babesia cabis este suficienta doar administrarea clindamicinei ca antibiotic, daca se suspecteaza ca infectia este produsa de Babesia gibsoni, este recomandabil de a se face o asociere de clindamicina si metronidazol. Tratamentul se initiaza cu doze mari de antibiotic (de 3 ori doza terapeutica uzuala), primele 3-4 zile, apoi se trece la doza terapeutica pana la 3 saptamani. Clindamicina creste raspunsul imun al organismului. Terapia complementara include: lactobacili, antiagregantele plachetare, sustinatoarele hepatice, renale, imunostimulante.

Terapia in cabinetul nostru nu se face cu : Imizol (imidocarb), Berenil (diminazen aceturat), Pentamidina (lomidina), Oxipervidin, albastru de tripan.
Tratamentul babesiozei cu antibiotic, la caine – cazuri clinice

Clindamicina e o alternativa de tratament net superioara ca siguranta comparativ cu tratamentul cu imizol sau berenil si cu o eficacitate remarcabila. Folosesc cu succes clindamicina in tratamentul babesiozei canine din 2007. Am avut si un caz de babesioza la o pisica in varsta de 4 ani, la care am aplicat tot clindamicina,recuperarea fiind excelenta.

Recomand inceperea tratamentului cu o doza de atac, de 30 mg/kg la 12 ore timp de 2-4 zile, functie de starea clinica si analizele pacientului. Cand starea clinica se amelioreaza, reduc doza la jumatate sau mai mult, dar nu sub 10 mg/kg/zi. Durata tratamentului este de 3saptamani. In cazul pisicii, dupa terapia cu clindamicina, de control am administrat azitromicina 10 mg/kg timp de 10 zile.

Este foarte importanta terapia de suport hepatic, renal, cardiac, adaosurile de lactobacili, tratarea maladiilor de fond.

Daca se raporteaza vome, se reduce doza de clindamicina. Daca apare diaree, aceasta se datoreaza dezvoltarii florei intestinale gram negative iar remediul este metronidazolul care are si el actiune antibabesioasa.

Prima utilizare a clindamicinei in aceasta boala s-a facut in 1982 cand un nou-nascut a fost infectat in urma unei transfuzii .

Protozoare sensibile la clindamicina :
Babesia spp
Toxoplasma gondii
Plasmodium falciparum

Clindamicina este un antibiotic din clasa lincosamidelor , derivat al lincomicinei , aparut pe piata farmaceutica inca din 1966. S-a utilizat in special la pacientii alergici la betalactamine. Studiile actuale au evidentiat activitatea clindamicinei in infectiile cu stafilococ auriu meticilino-rezistent (MRSA).

S-au evidentiat si urmatoarele proprietati de imunomodulare :
-reducerea adeziunii bacteriene la nivelul mucoaselor
-faciliteaza chemotaxia, opsonizarea si fagocitoza leucocitelor
-inhiba productia de citokine
-creste productia de interleukina 6.
Farmacocinetica :

-absorbtie orala in proportie de 90%, indiferent de prezenta sau absenta alimentelor ( de aceea prefer administrarea orala , dar depinde si de starea pacientului si de posibilitatea colaborarii cu el ); -difuzeaza bine tisular: bila, os, lichid sinovial, tract urinar si prostata, tract respirator si lichid pleural
-trece prin bariera placentara
-90% se leaga de proteinele plasmatice
-timp de injumatatire 2-3 ore
-metabolizare hepatica (activ si inactiv) si se elimina biliar in mare parte si foarte putin renal.

In ghidul Angelescu de terapie antimicrobiana este trecuta in lista medicamentelor la care nu este necesara ajustarea dozelor in insuficienta renala.

Prezint in continuare tratamentul efectuat cu clindamicina in doua situatii deosebite.
Cazul 1- ciobanesc belgian, femela gestanta, 3 ani

Am diagnosticat babesioza prin examinare de frotiu sanguin colorat MGG si prin microscopia in camp intunecat (foto1), la o femela de ciobanesc belgian in varsta de 3 ani avand o greutate de 35 kg. Efectuez microscopia in camp intunecat in special pentru identificarea eventualelor coinfectii. Proprietarul ne-a comunicat ca femela a fost montata cu 2 saptamani in urma. Am efectuat analize hematologice si biochimice,care au relevat prezenta unei infectii active, valorile analizelor fiind relativ bune , animalul fiind prezentat precoce in cabinet , imediat dupa modificarea starii generale. Din sangele general se poate recurge la o tehnica de concentrare a eritrocitelor parazitate(cele care transporta babesii ) care au o greutate specifica mai mica decat eritrocitele normale. Pentru asta se ia sange intr-un tub de hematocrit si se centrifugheaza. Se vor obtine doua straturi de eritrocite si se executa un frotiu din stratul superior care se coloreaza panoptic.

Valorile obtinute :
-temperatura : 39,1 grade Celsius
-hemoglobina: 11g/dl
-numar hematii:5,00 mil/mm3
-hematocrit:31%
-VSH: 110/60 min
-numar leucocite: 15000/mm3
-valorile biochimice erau in parametri fiziologici.

Am initiat tratamentul cu antibiotic : clindamicina 300mg /8ore , injectabil , s.c. sau i.m. ( deoarece cainele nu manca in acel moment ).

Nu se administreaza clindamicina intravenos !

Tratamentul de sustinere a fost facut cu solutii perfuzabile , vitamina C , aspatofort.

Am refacut analizele la 48 de ore de la debutul antibioterapiei , pentru a monitoriza dinamica evolutiei clinice. De regula , apare o scadere a valorilor hematologice , deoarece hematiile parazitate sunt eliminate. Ma intereseaza sa nu apara o anemie severa , amenintatoare de viata , caz in care singura interventie eficace este hemotransfuzia. Nu recomand hemotransfuzia ca tratament al babesiozei . Este o interventie care trebuie facuta doar in cazuri cu anemie severa , in scopul imbunatatirii parametrilor hematologici si pentru a evita suprasolicitarea cardiaca.

La a doua verificare , valorile au fost :
-hemoglobina :10g/dl
-numar hematii:4,7mil/mm3
-hematocrit : 30 %
-numar leucocite :17000/mm3

In parametrii biochimici , se modificase GOT-ul, care crescuse la 120 .

Deoarece cainele incepuse sa manance , s-a trecut la administrarea antibioticului oral, aceeasi doza.

Intr-a patra zi de la inceperea tratamentului am verificat din nou hematologic pacienta si valorile incepeau sa se normalizeze:
-hemoglobina : 11,2g/dl
-hematii : 5,3 mil/mm3

Am hotarat scaderea dozei la 150mg /8ore, inca 16 zile. Tratamentul de sustinere a fost facut cu silimarina 1000mg, administrata concomitent cu antibioticul si hrana, si obligatoriu probiotice , intre dozele de antibiotic. Pe toata durata tratamentului , starea femelei a fost buna . Valorile analizelor , la finalul tratamentului , au fost in limite fiziologice.

Gestatia a decurs bine , femela dand nastere la 8 pui viabili , sanatosi . Clindamicina nu a periclitat gestatia si nici nu a produs malformatii puilor.
Cazul 2 – femela metis , 11ani ,20 kg , in anurie.

Dupa depistarea parazitilor pe frotiu colorat panoptic , microscopia in camp intunecat imi releva prezenta borreliei ca si coinfectie. In acest caz , temperatura cainelui era 40, 1 grade Celsius. Analizele hematologice si biochimice au prezentat urmatoarele valori :
-numar de hematii : 4,4mil/mm3
-hemoglobina : 9,2 g/dl
-VSH – 140/ 60 min
-creatinina : 3,8 mg/dl
-BUN : 54 mg/dl

In urma discutiei cu proprietarul , constat ca animalul nu a urinat in ultimele 24 de ore. Am perfuzat cainele , lent , timp de 4 ore , cu ser fiziologic 300ml si aspatofort . Pentru a forta diureza am administrat o fiola furosemid /ora , dar si o fiola vessel due ( sulodexid ) /2 ore , intravenos. Sub control ecografic permanent s-a constatat ca diureza nu se reia.

In acelas timp am initiat si tratamentul cu antibiotic : clindamicina i.m. 300mg/12ore + 500mg cefort i.v./12ore. Concomitent cu antibioterapia , am administrat si o fiola vessel due/12h ( pe langa ceea ce se utiliza in timpul perfuziei ).

A doua zi , temperatura scazuse la 38 grade Celsius, starea cainelui era mai rea decat in prima zi ; in continuare nu urinase deloc si aparuse voma. Am facut o perfuzie cu o cantitate mai mica de ser fiziologic , cca 150 ml+aspatofort , care a durat tot 4 ore . Ca si in prima zi am fortat din nou diureza cu o fiola de furosemid /ora ( in perioada de timp in care se efectua perfuzia ) si o fiola de vessel due/2 ore.

Tratamentul cu antibiotice a continuat . A treia zi nu am mai facut perfuzie , dar am administrat furosemid si vessel-due intravenos . Diureza s-a reluat seara, dupa aproximativ 90 de ore de anurie. Din a patra zi de terapie am reluat perfuziile cu ser fiziologic si aspatofort , perfuzii lente si calde . In timpul acestor perfuzii se administra intravenos o fiola furosemid si o fiola vessel due.

Starea generala a cainelui s-a ameliorat dupa alte trei zile de tratament in cabinet. Dozele de antibiotic s-au mentinut la fel in aceasta prima saptamana , dar odata cu reluarea diurezei s-a administrat doar o fiola de furosemid /zi si o fiola de vessel due/12ore .

Dupa ce cainele a inceput sa manance , am renuntat la administrarea de furosemid, si am scazut doza de clindamicina la :150mg /12 ore dar am mentinut aceeasi doza de cefort .

Consider ca anemia s-a datorat babesiozei , iar anuria a fost provocata de infectia cu borrelia care a dus la glomerulonefrita acuta. Vasculita de la nivel renal a fost controlata cu ajutorul sulodexidului , 80% din compozitia produsului fiind de tip glicozaminoglican. Acest glicoconjugat, actioneaza eficient antitrombotic, nu produce hemoragii si are efect antiiflamator asupra capilarelor, inclusiv ale celor din parenchimul renal.

La sfarsitul primei saptamani de tratament , valorile erau urmatoarele :
-numarul de hematii:5 mil/mm3
-hemoglobina 10,5 mg/dl
-creatinina 3,6mg/dl
-BUN 60 mg/dl

Tratamentul cu clindamicina si cefort a durat 3 saptamani, ,dupa care am refacut analizele . Intru-cat babesioza nu mai reprezenta o problema , am oprit administrarea clindamicinei , dar s-a continuat administrarea de Zinnat ,pe cale orala. 250mg/12 ore inca patru saptamani.

Valorile hematologice erau normale , dar valorile biochimice , desi scazusera , nu erau inca in parametri fiziologici. In tot acest timp , din momentul in care cainele a reinceput sa manance , a primit silimarina , sodiazot, ipakitine si probiotice . Terapia lunga cu antibiotic , necesita monitorizare constanta , si in functie de valorile biochimice obtinute, se ajusteaza dozele si se modifica ritmul de administrare.

Studiul lui WULANSARI Retno & colaboratorii : Lymphocyte subsets and specific IgG antibody levels in clindamycin-treated and untreated dogs experimentally infected with Babesia gibsoni, facut in 2003, demonstreaza ca clindamicina nu elimina rapid parazitul din sange dar distruge protozoarul ceea ce duce la stimularea eficienta a imunitatii celulare si umorale impotriva infectiei cu babesia. Acest lucru duce la obtinerea unei imunitati active si durabile in timpul vietii . ( http://cat.inist.fr/?aModele=afficheN&cpsidt=14959956 )

Sunt studii clare care dovedesc ca, ipoteza conform careia se produce „infundarea ” vaselor de sange cu hematii distruse de parazit , este gresita : Absence of erythrocyte sequestration in a case of babesiosis in a splenectomized human patient ; autor:Ian A Clark si colaboratorii. ( https://digitalcollections.anu.edu.au/handle/10440/89 )

Caderile multiple de organ in babesioza , se datoreaza probabil , efectului toxic al parazitului ( metabolitilor lui , deversati in sange ) . De aceea unele vaccinuri impotriva babesiozei nu se adreseaza direct parazitului ci efectelor sale.

In babesioza , protozoarul , rupe hematia datorita diviziunii parazitului. Acest fenomen este de multe ori incriminat ca fiind cauza blocajului renal in babesioze. Eu consider ca este o greseala sa afirmi ca „se infunda filtrul renal , cu hematii rupte ” (ca o scurgere la chiuveta ). Este denumit filtrul renal dar este vorba de un filtru fiziologic , care nu se” infunda” precum scurgerile de canal. Cu ajutorul microscopului in camp intunecat am surprins momentul parasirii hematiei de catre protozoar , si am observat ca hematia se lizeaza si se distruge complet.( nu ramane ca o celula perforata ). De regula babesioza nu duce la temperaturi de 40 grade , decat daca este asociata cu o coinfectie, care trebuie depistata. De asemenea , sunt anumite rase de caini , cum este shar-pei-ul care poate prezenta o temperatura inalta desi nu este vorba despre coinfectii. Studiile americane amintesc rasa labrador ca fiind foarte sensibila la babesioza , cainii din aceasta rasa facand forme foarte grave ale bolii.

Bibliografie :
Canine Babesia gibsoni Infection-Molecular Biological Diagnosis, Pathophysiology of Anemia and Relapse, and Chemotherapy with Clindamycin. Autor: MAKIMURA SUSUMU (Miyazaki Univ., Faculty of Agriculture, JPN)
Treatment of Babesia gibsoni-Infected Dogs with Clindamycin Phosphate. Autori: NAMIKAWA KAZUHIKO (Azabu Univ., Sch. of Vet. Med.) SUNAGA FUJIKO (Azabu Univ., Sch. of Vet. Med.)

Dificultati in diagnostic si tratament
Din cazuistica de pana acum mi se contureaza concluzia ca ehrlichioza este o boala mai dificil de diagnosticat si tratat decat babesioza, meritandu-si supranumele, dat de unii, de „boala cu o mie de fete”. Imi sprijin afirmatiile pe urmatoarele:
-testele imunocromatografice pot da rezultate fals negative, desi tabloul clinic sugereaza boala;
-pe frotiurile sanguine se poate diagnostica doar daca ehrlichiile se gasesc in stadiul de „morula”, o faza in ciclul de viata al acestor nanobacterii;
-clinic, pacientul poate sa nu prezinte simptome decat in stadii avansate ale bolii, cand interventia terapeutica poate fi tardiva, fara efect, sau agravanta (moartea bacteriilor, datorata antibioticului elibereaza in circulatia sanguina metaboliti care intoxica organismul gazda, generand reactia Herxheimer care poate fi letala).
-uneori, pacientul nu da nici un semn clinic, moare subit, spre surprinderea proprietarului si cauza se evidentiaza abia post necropsic; aceasta a dus la supranumirea ehrlichiozei, „silent killer”;
-in fazele acute de boala, cu hipertermie, temperatura scade dupa patru-cinci zile de tratament, frecvent temperatura fiind peste 40 grade Celsius;
-tabloul clinic poate cuprinde anemie hemolitica, afectarea hepatica, renala, cardiovasculara, neurologica, tiroidiana, dermatologica, oftalmologica etc. medicul putand fi indus in eroare,adesea neputandu-se orienta catre diagnosticul de ehrlichioza, tratand simptomatic;
-tratamentul specific este de lunga durata, pentru a evita recidivele ;trebuie condus de asa maniera incat sa nu suprasolicite organele vitale,sustinandu-se marile functii. Tratamentul trebuie ajustat in functie de dinamica bolii, acest lucru necesitand frecvente analize de laborator. Este esentiala o buna comunicare si colaborare intre medic si stapanul pacientului, deoarece poate fi un tratament de lunga durata si mare uzura psihica.

HEMOPLASMOZA LA PISICI

Hemoplasmoza este denumirea triviala a infectiei produsa de micoplasme cu tropism pentru hematii, cel mai bine cunoscuta sub termenul de hemobartoneloza. Sunt identificate patru tipuri de micoplasme hemotrope care dau manifestari clinice la pisici-Mycoplasma haemofelis (varianta marea), Candidatus Mycoplasma haemominutum (varianta mica), Candidatus Mycoplasma turicensis si ultima, izolata in California, M haematoparvum. Intre speciile de hemoplasme exista diferente de patogenitate. Cea mai importanta specie, ca patogenitate este M. haemofelis, descrisa in 1953 de Flint si Moss, care asociaza anemia felina cu bacteriile de pe suprafata hematiilor.

Aceste bacterii sunt polimorfe, cu forme bacilare, sferice sau inelare si care se gasesc singure sau inlantuite pe suprafata hematiilor avand dimensiuni sub un micron.

Prin evolutia reductiva, marimea medie a genomului M. haemofelis a fost redus la 1245 kb (5). Bacteria a pierdut multe sisteme biosintetice precum capacitatea de a secreta un perete celular. Aceasta reducere de informatii genetice a angajat M. haemofelis la un stil de viata parazitara, in care aceasta este in intregime dependenta de celulele gazda pentru aminoacizi, acizi grasi, vitamine pe care si-a pierdut capacitatea de a le sintetiza, dar de care spoliaza organismul gazda. In concordanta cu stilul de viata parazitar, genomul bacterian contine un numar semnificativ de gene pentru sinteza de adezine (pentru aderarea de hematii), gene pentru rezistenta la stresul oxidativ, precum si gene care controleaza producerea de antigene variabile de suprafata, care ii permit sa persiste in gazda.(6)

Cea mai facila metoda pentru identificarea hemoplasmelor este examinarea microscopica a frotiului colorat MGG, care le evidentiaza usor in puseu acut, chiar si 90% din hematii fiind infectate. Daca infectia nu este acuta identificarea microscopica este dificila, parazitemia fiind ciclica, necesitand uneori examinari succesive pe parcursul a 10-14 zile.

Aceste bacterii sunt eliminate de pe eritrocite de agentii de chelare, cum ar fi EDTA. Astfel in probele de sange stocate pe EDTA, numarul de eritrocite cu hemoplasme scade cu timpul si in unele cazuri, acestea pot disparea in decurs de 3 ore de la recoltare. De aceea este recomandabil ca frotiurile sa se execute din sange proaspat, pentru a evita rezultatele fals negative.(1)

Pana acum nu s-a pus la punct o tehnica de cultivare iar datorita variabilitatii antigenelor de suprafata, nu s-a putut concepe un examen serologic eficient. Cel mai sigur diagnostic se pune prin PCR, aceasta metoda putand preciza si specia infectanta.

Multe din hematiile parazitate isi pierd forma biconcava, deci le scade suprafata, le creste fragilitatea osmotica si creste probabilitatea ca aceste celule sa fie capturate si distruse in splina. Eritrofagocitoza extravasculara este responsabila in principal de anemia severa. Testul Coombs este pozitiv, anticorpii Ig G marcand hematiile pentru distrugere. (7). Apar aglutinine la rece. (8). Se produce hipoglicemie datorita consumului de glucoza , in cazurile cu bacteriemie intensa , fapt care poate explica si hipotermia.

Raspunsul organismului la infectie este umoral si celular.

Principala cale de transmitere este cea orizontala, prin contact direct cu sangele infectat, prin transfuzii de sange, sau cu ocazia luptelor dintre cotoi. Boala se poate de asemenea transmite prin vectori (purici si capuse). Transmiterea verticala , transplacentara sau la nastere este demonstrata, puii nascandu-se morti, slabi sau mor in cateva ore. S-a constatat ca urina, serul sau saliva nu transmite boala.

Se pare ca micoplasmele hemotrope nu au potential zoonotic, in ciuda diverselor forme de transmitere existente, insa este indicat a nu intra in contact cu sangele animalelor bolnave, azi, recunoscandu-se cu certitudine implicarea micoplasmelor in etiologia lupusului eritematos sistemic. In literatura medicala umana exista si raportari ale prezentei haemoplasmelor la pacienti cu diferite boli. (3) In opinia mea, potentialul zoonotic al hemobartonelozei este prea putin studiat.

Nu exista semne patognomonice de boala, tabloul clinic variaza in functie de gradul de imunitate al pacientului, de la pisici cu semne usoare de boala, la depresie severa si chiar moarte. Starea pacientului este influentata de gradul de boala (acuta sau cronica), incarcatura parazitara, severitatea anemiei, raspunsul maduvei osoase hematogene, antecedentele medicale si prezenta de comorbiditati.(2)

Coinfectia cu virusul leucemiei feline poate induce boli mieloproliferative (in manifestarile cronice). Pisicile infectate cu M. haemofelis si FeLV, au temperatura specific mai scazuta, sunt mai anemice, iar VEM este mai mare decat in cazul fiecarei boli luate separat.(4)

Coinfectie agravanta este si cea cu coronavirusul determinant de peritonita infectioasa felina sau FIV.

In infectia acuta netratata, mortalitatea este mai mare de 30%. Post-tratament, hematocritul se normalizeaza in timp de 1 luna sau mai mult, exemplarele care trec prin faza acuta se normalizeaza clinic, dar pot ramane purtatoare pe viata.

Tratamentul clasic se bazeaza pe doxiciclina, 5 mg/kg la 12 ore, in cazurile grave chiar peste 30 de zile. Daca situatia permite, personal prefer asocierea unei fluorochinolone precum enrofloxacina 10 mg/kg in primele 10-14 zile de tratament, apoi continuarea tratamentului cu doxiciclina. Pradofloxacina pare a fi o alternativa promitatoare.(9) Azitromicina este ineficace. Neavand perete celular, antibioticele din clasa penicilinelor nu pot avea eficienta. Anemia hemolitica de tip autoimun se controleaza cu prednison, 1-2 mg/kg , numai daca este necesar , cortizonicele putand exacerba infectia. La nevoie se efectueaza hemotransfuzie, 8-10 ml/kg, cu rata de 1 ml/minut. Daca pacientul este deshidratat, se efectueaza perfuzii corectoare. Este indicat ca pe durata tratamentului pacientul sa fie monitorizat biochimic si hematologic in vederea ajustarii medicatiei.

Stapanii trebuie sfatuiti sa efectueze deparazitari externe corecte pisicilor, sa restrictioneze accesul exterior al cotoilor agresivi, teritoriali, acestia fiind mai expusi imbolnavirilor .

Bibliografie:
1.Metodos diagnosticos para pesquisa de hemoparasitas. Luiz Eduardo Ristow, Denise Oliveira Jacome
2.Diagnostico haemobartonelosis en la Ciudad de Lima, Peru. Gisella Gomez Garcia, Alicia Rubio Valdivieso
3.Investigation of human haemotropic Mycoplasma infections using a novel generic haemoplasma qPCR assay on blood samples and blood smears
Séverine Tasker, Iain R. Peters, Andrew D. Mumford, Michael J. Day, Timothy J. Gruffydd-Jones, Sarinder Day, Anne-Marie Pretorius, Richard J. Birtles, Chris R. Helps, and Harold Neimark- J Med Microbiol. 2010 November; 59(Pt 11): 1285–1292.
4. Effect of preexisting FeLV infection or FeLV and feline immunodeficiency virus coinfection on pathogenicity of the small variant of Haemobartonella felis in cats, Am J Vet Res.2002, aug
5. „Physical map and genome sequencing survey of Mycoplasma haemofelis”.Berent, LM; Messick JB (2003). Infect Immun. 71
6.”Feline Hemotropic Mycoplasmas”.Sykes, Jane E. (1 November 2010). Veterinary Clinics of North America. Small Animal Practice 40
7.Infectious diseases of the dog and cat (3rd ed. ed.).Greene, [edited by] Craig E. (2006), St. Louis, Mo.: Saunders Elsevier.
8.Cold agglutinins in cats with haemobartonellosis. Zulty JC, Kociba GJ.
9.Use of pradofloxacin to treat experimentally induced Mycoplasma hemofelis infection in cats, KL Dowers, S Tasker, SV Radecki… – American journal of vet. res …, 2009 – Am Vet Med Assoc

FSF Familial Shar-pei Fever

Am incercat sa sintetizez informatiile pe care le am eu cu referire la Familial Shar-pei Fever (FSF).
FSF-ul este o boala ereditara a rasei, determinata de o gena autosomala. Ea afecteaza 25-28% din numarul de shar-pei din America (un procent foarte mare din punctul meu de vedere). Numarul de femele afectate de FSF in cadrul rasei este de 2 ori mai mare ca numarul de masculi.
FSF este o boala autoinflamatorie ereditara ce se manifesta prin una sau mai multe reprize de febra inexplicabila. Temperatura variaza intre 39,4 si 41,7 grade Celsius si dureaza intre 12 si 36 ore. Febra este insotita de inflamarea jaretului (o articulatie sau amandoua), inflamatii ale capului, durere abdominala, spate incovoiat, refractar la miscare (au un mers caracteristic „parca ar calca pe oua”). Shar-peii dezvolta aceste episoade de febra periodic, principalul factor al declansarii este stresul: lectii de dresaj, dog-show, calduri, exercitii exagerate, sau in urma unor boli. Daca proprietarul identifica unii dintre acesti factori exista sanse de a rari sau a reduce ca numar episoadele de febra.
Nu exista teste de sange specifice pt FSF. Dar cei cu FSF au un nivel ridicat al Interleukinei-6. Aceasta este o citokina cu masa moleculara 23-30, avand urmatoarele efecte:
-pirogen,
-inducerea cresterii plasmocitoamelor si hibridoamelor,
-cresterea productiei Ig,
-sinergism cu interleukina-2 in producerea proteinelor de faza acuta de catre hepatocite,
-sinergism cu interleukina-3 in cresterea celulei hematopoetice,
-inducerea diferentierii LTC.
Interleukina-6 este implicata in raspunsul febril si in productia de precursori al amiloidului AA, dar FSF nu este acelas lucru cu amiloidoza. In timp ce amiloidoza duce la moarte sigura si timpurie (intre 2 si 5 ani), cainii cu FSF pot ajunge si la varsta de 14 ani. FSF nu inseamna automat amiloidoza, asa cum cainii cu amiloidoza nu dezvolta episoade de FSF. Cainele meu care a murit cu amiloidoza renala nu a avut nici o alta problema de sanatate. La 2 ani si jumatate a incetat sa urineze fara nici un alt semn anterior.
Shar-pei-ul are probleme in a-si regla sistemul imunitar. Orice pui de shar-pei care prezinta reactie post vaccinala sau post deparazitare are toate sansele sa manifeste FSF la varsta adulta, sau chair mai devreme. Din cei cu FSF doar 25% dezvolta probleme renale, rinichii colapsand, sau vor dezvolta amiloidoza renala. Intr-un procent mai mic, cainii cu FSF vor dezvolta amiloidoza hepatica (se pare ca al meu exemplar intra in aceasta categorie).
De obicei cainii cu FSF au primele simptome de febra inaintea varstei de 18 luni. Aceasta tine24-36 ore, pe urma dispare de la sine cu sau fara interventie medicala. Criza poate fi insotita si de: inflamatii musculare, diaree, voma, apatie, respiratie mai grea. Febrele la inceput apar des, dar cu trecerea timpului se pot rarii. Se banuieste ca in timpul acestor crize se depune amiolidul, de aceea se cauta limitarea ca timp a crizelor si rarirea lor pe cat posibil. Fenomenele inflamatorii au loc tot timpul in organismul cainelui bolnav. Perioada febrila este doar un simptom al bolii (varful iceberg-ului).
Daca un pacient shar-pei nu este dignosticat in urma analizelor cu nici o boala infectioasa, atunci se banuieste FSF-ul si tratamentul recomandat este bazat pe antipiretice si antiinflamatoare, dar nu glucocorticoizi. Nu se administreaza antibiotice. In puseele febrile se administreaza aspirina (care are rol antiinflamator si antitrombotic, pt ca exista riscul tromboemboliei sistemice) o data la 6 ore in primele 24 de ore si de 2 ori pe zi urmatoarele 3-5 zile. Eu utilizez Salix, aspirina vegetala (coaja de salcie pisata) care are efectele aspirinei de sinteza, dar nu si efectele adverse ale ei. Lucrez cu ea si in virozele pisicilor cu rezultate multumitoare.
Aspirina se utilizeaza in perioada puseelor febrile, dar medicamentul care impiedica avansarea producerii de amiloid este colchicina.
Shar-peii diagnosticati cu FSF trebuie atent monitorizati. Intr-un moment de acalmie se face un proil biochimic complet pt a se observa eventualele organe afectate. Se repeta o data la 6 luni. Se face analiza urinei care se repeta o data la 3 luni.
In afectarea renala amiloidul se depune in principal in medulara rinichiului si nu toti cainii prezinta proteinurie. FSF-ul conduce catre glomerulonefrita, pielonefrita, infarct renal si tromboembolie sistemica. Shar-peii cu FSF trebuie dirijati catre o dieta adecvata: reducerea fosforului si cresterea de omega-3 in alimentatie (nu omega-6). Dieta cainilor cu FSF reprezinta un alt subiect lung si important.
Cainii cu FSF nu se folosesc pt monte si trebuie sterilizati. Cainii in al caror istoric se regaseste FSF trebuie atent monitorizati. Cainii cu FSF nu trebuie supusi sub nici o forma stresului. Stapanul trebuie corect informat pt a nu confunda o eventuala boala infectioasa cu o criza de FSF.

Sensibilitatea la anumite substante

Unele rase de caini sunt mai sensibile la anumite medicamente/substante decat altele. De exemplu rasa collie si rasele inrudite pot avea efecte adverse la medicamente precum ivermectina si clorhidratul de leporamid (Imodium).
Sensibilitatea la medicamente este rezultatul unei mutatii genetice la nivelul genei MDR1 (multi-drug resistance). Aceasta gena codifica glicoproteina P, glicoproteina care actioneaza ca transportor pt anumite substante in cadrul barierei hematoencefalice (sange-creier).
Cainii care au gena mutanta nu pot elimina anumite substante din creier ceea ce poate duce la semne neurologice anormale, sau chiar moarte.
Au fost raportate multe medicamente si substante care pot provoca efecte adverse cainilor ce detin gena mutanta MDR1. Iata o lista cu medicamentele care au fost raportate pana in prezent ca avand efecte toxice asupra cainilor cu mutatia genetica la nivelul genei MDR1:

Medicamente care sunt recunoscute ca avand efecte adverse asupra cainilor ce detin mutatia genetica la nivelul genei MDR1:

Acepromazina (tranchilizant si agent preanestezic) – la canii cu mutatia la nivelul genei MDR1, acepromazina tinde sa cauzeze o sedare mai profunda si prelungita. Este recomandata reducerea dozei cu 25% la cainii cu mutatia genetica MDR1 heterozigota (mutant/normal) si cu 30 pana la 50% la cainii cu mutatia genetica la nivelul genei MDR1 homozigota (mutant/mutant).

Butorfanol (analgezic si agent preanestezic) – similar acepromazinei, butorfanolul tinde sa cauzeze o sedare mai profunda si prelungita cainilor cu mutatia genetica la nivelul genei MDR1. Este recomandata reducerea dozei cu 25% la cainii cu mutatia la nivelul genei MDR1 heterozigota (mutant/normal) si cu 30 pana la 50% la cainii cu mutatia la nivelul genei MDR1 homozigota (mutant/mutant).

Emodepsid (Profender) – antiparazitar intern, este aprobat pt utilizarea la pisici, dar in unele tari este aprobat si pt caini. Utilizarea acestui medicament la cainii cu mutatia genetica la nivelul genei MDR1 a rezultat in toxicitate neurologica.

Eritromicina – eritromicina poate cauza aparitia unor semne neurologice la cainii cu mutatia genetica la nivelul genei MDR1. Dupa eliminarea medicamentului din organism, semnele neurologice dispar.

Ivermectina (antiparazitar) – s-a constatat ca doza folosita pt tratarea dirofilariozei (6 μg/kg) nu provoaca efecte adverse cainilor cu mutatia genetica la nivelul genei MDR1, dar doze mai mari, cum ar fi cele folosite in tratarea raiei (300-600 μg/kg) vor cauza efecte toxice la nivel neurologic in cazul cainilor cu mutatia genetica la nivelul genei MDR1.

Clorhidratul de leporamid (Imodium, agent antidiareic) – folosit la dozele recomandate de producatori pt tratarea diareei, acest medicament provoaca toxicitate neurologica la cainii cu mutatia genetica la nivelul genei MDR1.

Selamectina, milbemicina, moxidectin (agenti antiparazitari) – similar ivermectinei, aceste medicamente nu provoaca efecte adverse daca sunt folosite in dozele recomandate de producatori pt dirofilarioza. Marirea dozelor (de 10-20 de ori decat doza recomandata pt prevenirea dirofilariozei) s-a constatat ca provoaca toxicitate neurologica la cainii cu mutatia genetica la nivelul genei MDR1.

Vincristin, vinblastin, doxorubicin (agenti chemoterapeutici) – se pare ca rasele de caini afectate de mutatia genetica la nivelul genei MDR1sunt mai sensibile la aceste medicamente. Pot aparea efecte ca : suprimarea activitatii maduvei osoase (scaderi ale numarului de celule sangvine, in special in cazul neutrofilelor), toxicitate gastrointestinala (anorexie, voma, diaree). Pt a reduce posibilitatea aparitiei toxicitatii este recomandata reducerea dozelor cu 25-30% si o monitorizare permanenta a pacientului.

Medicamente care sunt cunoscute ca fiind transportate de proteina produsa de gena MDR1, dar care se pare ca sunt tolerate fara probleme de cainii cu mutatia genetica la nivelul genei MDR1:

Cyclosporin (agent imunosupresor) – desi se stie ca cyclosporinul este transportat de glicoporteina P (proteina codificata de gena MDR1), nu au fost documentate cazuri de sensibilitate crescuta la acest medicament la cainii cu mutatia genetica la nivelul genei MDR1. Astfel ca nu se recomanda schimbarea dozajului de cyclosporin pt cainii cu gena mutanta, dar se recomanda monitorizarea permanenta a pacientului.

Digoxin (medicament cardiac) – desi se stie ca digoxinul este transportat de glicoporteina P (proteina codificata de gena MDR1), nu au fost documentate cazuri de sensibilitate crescuta la acest medicament la cainii cu mutatia genetica la nivelul genei MDR1. Astfel ca nu se recomanda schimbarea dozajului de digoxin pt cainii cu gena mutanta, dar se recomanda monitorizarea permanenta a pacientului.

Doxiciclina (antibiotic) – desi se stie ca doxiciclina este transportata de glicoporteina P (proteina codificata de gena MDR1), nu au fost documentate cazuri de sensibilitate crescuta la acest medicament la cainii cu mutatia genetica la nivelul genei MDR1. Astfel ca nu se recomanda schimbarea dozajului de doxiciclina pt cainii cu gena mutanta.

Medicamente care este posibil sa fie transportate de glicoproteina P, codificata de gena MDR1, dar care se pare ca sunt tolerate fara probleme de cainii ce prezinta mutatia genetica la nivelul genei MDR1 :

Morfina, buprenorfina, fentanil (analgezice opioide) – se crede ca aceste medicamente sunt transportate de glicoproteina P (proteina codificata de gena MDR1) la caini. Nu au fost raportate cazuri de toxicitate cauzate de aceste medicamente in cazul cainilor ce prezinta mutatia la nivelul genei MDR1. Nu exista recomandari speciale cu privire la dozajul acestor medicamente in cazul cainilor cu gena mutanta MDR1.

Urmatoarele medicamente au fost raportate ca fiind transportate de glicoproteina P (proteina codificata de gena MDR1) la oameni, dar in prezent nu exista studii care sa ateste daca si in cazul cainilor aceste medicamente sunt transportate tot de glicoproteina P. Se recomanda administrarea cu precautie a acestor medicamente in cazul cainilor ce prezinta mutatia genetica la nivelul genei MDR1 :

Domperidon
Etoposid
Mitoxantron
Ondasetron
Paclitaxel
Rifampicina

Exista multe alte medicamente care s-a demonstrat ca sunt transportate de glicoproteina P la oameni, dar nu exista cercetari cu privire la efectele acestora asupra cainilor ce prezinta gena mutanta MDR1
Rasele de caini afectate de mutatia genetica la nivelul genei MDR1 :

In S.U.A. aproximativ 3 din 4 caini din rasa Collie prezinta gena mutanta MDR1. Frecventa aparitiei genei mutante este aproape aceeasi si in Franta si in Australia, astfel ca se considera ca majoritatea cainilor din rasa Collie prezinta mutatia genetica la nivelul genei MDR1.
Gena MDR1 mutanta a fost descoperita si la exemplare din rasa Shetland Collie (Collie miniatural/ Shelties), Ciobanesc Australian, Bobtail (Old English Sheepdog), Ciobanesc englezesc (English Shepherd – a nu se confuda cu rasa Bobtail), Ciobanesc German, Whippet cu parul lung, Silken (Silken Windhound) si o varietate de metisi a acestor rase.
Rasele afectate de mutatia genetica la nivelul genei MDR1 (frecventa aparitiei in procente):

Ciobanesc Australian…………………………..50%
Ciobanesc Australian, Mini…………………….50%
Border Collie…………………………………..< 5%
Collie…………………………………………..70 %
Ciobanesc englezesc…………………………..15 %
Ciobanesc german…………………………….10 %
Whippet cu par lung…………………………..65 %
McNab…………………………………………30 %
Metisi…………………………………………..5 %
Bobtail………………………………………….5 %
Shetland Collie…………………………………15 %
Silken………………………………………….30 %

Clindamicina

Clindamicina este un antibiotic din clasa lincosamidelor, derivat al lincomicinei, disponibil pe piata farmaceutica inca din anul 1966. De la aparitia sa, a fost utilizata cu succes in tratamentul infectiilor cu germeni anaerobi dar si al infectiilor cu germeni gram pozitivi in cazul pacientilor alergici la betalactamine. Recent, s-a pus in evidenta rolul clindamicinei in tratamentul infectiilor comunitare cu Stafilococ Auriu Meticilinorezistent (MRSA).

Mecanism de actiune:

Clindamicina blocheaza sinteza proteinelor bacteriene prin fixare pe subunitatea 50S ribozomala. In general, activitatea sa este bacteriostatica, dar poate deveni bactericida in unele conditii speciale.

Studiile de laborator au aratat ca, pe langa activitatea antibacteriana, clindamicina are si proprietati de imunomodulare :
• reduce adeziunea bacteriana la nivelul mucoaselor;
• faciliteaza chemotaxia, opsonizarea si fagocitoza leucocitelor ;
• inhiba productia de citokine (TNF-α, IL-1β) si NO ;
• creste productia de IL-6.
Spectru:

Clindamicina are activitate dovenita in vitro si in vivo impotriva urmatoarelor microorganisme:

Gram pozitivi aerobi
Staphylococcus aureus
Streptococcus pneumoniae
Streptoccocus pyogenes

Anaerobi
Clostridium perfringens
Fusobacterium necrophorum
Fusobacterium nucleatum
Peptostreptococcus anaerobius
Prevotella melaninogenica

Clindamicina are activitate dovedita in vitro impotriva urmatoarelor microorganisme:

Gram pozitivi aerobi
Bacillus spp
Corynebacterium diphtheriae
Nocardia spp
Strep agalactiae
Strep anginosus
Strep mitis
Strep oralis
Strep viridans

Anaerobi
Actinomyces israelii
Bacteroides spp
Bifidobacterium spp
Clostridium clostridioforme
Eubacterium lentum
Finegoldia magna
Micromoas micros
Prevotella bivia
Prevotella intermedia
Propionibacterium acnes

Clindamicina s-a dovedit eficienta in infectiile cu Chlamydia trachomatis, Gardnerella vaginalis si Helicobacter pylori.

Urmatoarele protozoare s-au dovedit sensibile la clindamicina: Toxoplasma gondii, Babesia spp si Plasmodium falciparum.

Urmatoarele microorganisme sunt rezistente la actiunea clindamicinei:
Clostridium difficile
Haemophilus influenzae
Moraxella catarrhalis
Enteroccocus.

Actiunea imunomodulatoare se observa in analiza hematologica chiar din a doua zi de tratament, si toate speciile de babesii sunt sensibile.

Prima utilizare a clindamicinei in babesioza s-a facut in 1982 cand un nou-nascut a fost infectat in urma unei transfuzii .
Protozoare sensibile la clindamicina : Babesia spp ;Toxoplasma gondi; Plasmodium falciparum
Clindamicina este un antibiotic din clasa lincosamidelor , derivat al lincomicinei , aparut pe piata farmaceutica inca din 1966. S-a utilizat in special la pacientii alergici la betalactamine;
Studiile actuale au evidentiat activitatea clindamicinei in infectiile cu Stafilococ Auriu Meticilino-rezistent (MRSA)
S-au evidentiat si urmatoarele proprietati de imunomodulare :
-reducerea adeziunii bacteriene la nivelul mucoaselor

– faciliteaza chemotaxia, opsonizarea si fagocitoza leucocitelor
– inhiba productia de citokine

– creste productia de interleukina 6
Farmacocinetica :- absorbtie orala in proportie de 90%, indiferent de prezenta sau absenta alimentelor ( de aceea prefer
administrarea orala , dar depinde si de starea pacientului si de posibilitatea colaborarii cu el )
-difuzeaza bine tisular: bila, os, lichid sinovial, tract urinar si prostata, tract respirator si lichid pleural.
– trece prin bariera placentara
– 90% se leaga de proteinele plasmatice
-timp de injumatatire 2-3 ore
– metabolizare hepatica (activ si inactiv) si se elimina biliar in mare parte si foarte putin renal In ghidul Angelescu de terapie antimicrobiana este trecuta in lista medicamentelor la care nu este necesara ajustarea dozelor in insuficienta renala.
Comentariu: Clindamicina are efecte pozitive in tratamentul toxoplasmozei cerebrale la pacientii imunodeprimati (este intens utilizata la pacientii cu SIDA sau cancer).

Doze de clindamicina utilizate in tratamentul babesiozei:
Ettinger sugereaza la caine o doza de 12.5 mg/kg corp/1x12h timp de 4 saptamani.
La aceasta doza, experienta noastra arata ca eficienta clindamicinei nu este maxima.
Noi utilizam o doza de atac in primele zile 30-60mg/kg-corp /24 h, divizata in doua prize, in asociere cu alte medicamente. In functie de caz se administreaza si metronidazol pentru potentarea efectului (sau biseptol) in functie de caz.
In toate cazurile pe care le-am avut pana acum, parazitul nu a mai fost gasit in frotiu dupa tratament, fara a fi nevoie de administrare de chinolone sau derivati.
In plus, am constatat o crestere a imunitatii la toti pacientii, indiferent de varsta.